|
MINUTA - INTALNIREA DE LA M.J. |
|
|
|
|
În data de 9 Martie 2010 a avut loc la Ministerul Justiţiei o întâlnire de lucru între reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ai organizaţiilor sindicale reprezentative din sistemul penitenciar.Temele de discuţie au fost: reorganizarea sistemului administraţiei penitenciare, legislaţie specifică sistemului penitenciar, resurse umane. La întâlnire au participat următoarele persoane: Ø Din partea MJ: doamna Florica MARIN – Director Resurse Umane, doamna Lorena UDREA - consilier juridic Direcţia Contencios, domnul Leonard ANGHEL – manager public, domnul Florin CIOBĂNOIU, Direcţia Resurse Umane – funcţionar public cu statut specialØ Din partea ANP: domnul Horia CHIŞ – Director general adjunct, domnul Gheorghe IFTINCA – Director Resurse UmaneØ Din partea SNLP: doamna Mihaela NEACŞU, vicepreşedinte SNLPØ Din partea FSANP: domnul Sorin DUMITRAŞCU, preşedinte FSANP, domnul Edward LUCACI, vicepreşedinte FSANP
Ø Aspecte dezbătute I. LEGISLAŢIE1. Modificarea legii 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor- la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a constituit o comisie al cărui obiectiv este formularea de propuneri privind modificarea Legii 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor 2. Modificarea prevederilor privind comisia de disciplină- ANP a înaintat o adresă către organizaţiile sindicale prin care a precizat faptul că nu există modificări legate de componenţa comisiei de disciplină II. POSTURI VACANTE, TRANSFERURI, AVANSĂRI ÎN GRAD1. Elaborarea unui calendar privind ocuparea posturilor vacante din sistem : funcţii de conducere, transferuri şi mutări, sursă externă - ANP va elabora un calendar privind deschiderea şi derularea procesului de ocupare a posturilor vacante 2. Situaţia împuternicirilor în sistem – modalităţi de înlocuire a acestei practici cu soluţii de durată - participanţii la întâlnire au fost de acord că principalul instrument pentru limitarea numărului de împuterniciri în sistem este demararea şi ocupare posturilor vacante de conducere 3. Probleme generate de transferurile şi mutările în sistem - FSANP a menţionat că va transmite o adresă oficială către ANP prin care va solicita reglementarea situaţiei mutărilor; - s-a constatat că potrivit legislaţiei în vigoare este necesară o metodologie privind mutările în sistemul administraţiei penitenciare, metodologie care să fie reglementată prin ordin al ministrului justiţiei; III. REORGANIZARE1. Revizuirea procesului de reorganizare: fundamentare legală, finalitate, modalităţi de punere în practică, numărul total de funcţii raportat la numărul legal de funcţii prevăzut- s-a convenit că metodologia aplicabilă procesului de reorganizare trebuie corelată cu Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici 2. Delimitarea competenţelor- a fost clarificată problema delimitării competenţelor privind numirea şi eliberarea din funcţie a personalului din sistemul administraţiei penitenciare, participanţii la întâlnire fiind de acord că în acest sens se aplică art. 20 din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. IV. DIVERSE1. Acordul privind transparenţa decizională - MJ a înaintat ANP observaţiile privind proiectul de Acord privind transparenţa în sistemul decizional; s-a convenit finalizarea cât mai rapidă a discuţiilor şi înaintarea proiectului de Acord spre semnare, părţilor interesate 2. Acordul colectiv de muncă privind personalul contractual- a fost actualizată componenţa comisiei de negociere pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi referitor la personalul contractual din cadrul sistemului administraţiei penitenciare;- împreună cu partenerii de dialog, se va stabili de comun acord următoarea întâlnire privind dezbaterea documentului 3. SNLP a solicitat detalierea sumei compensatorii în fluturaş, informaţii suplimentare privind proiectul de HG privind sporurile pentru condiţii de muncă specifice (în limita competenţelor MJ şi ANP) 4. S-a convenit că este necesară îmbunătăţirea mecanismului de informare a organizaţiilor sindicale din sistemul penitenciar cu privire la apariţia ordinelor de ministru de interes sindical |